Clubul Dramaturgilor

• Octavian Soviany, Lecţia de anatomie a profesorului Orfeu

27 septembrie, orele 18, Clubul Dramaturgilor a lansat comedia Lecţia de anatomie a profesorului Orfeu de Octavian Soviany în interpretarea actorilor Afrodita Andone, Monica Davidescu, Ilinca Goia, Delia Nartea, Ileana Olteanu, Mihaela Teleoacă, Oana Vânătoru, Dorin Andone şi Armand Calotă sub îndrumarea regizorală a lui Dan Tudor

Mircea Ghiţulescu: Vă propun aplaudăm din nou pe actorii noştri şi pe regizorul lor, Dan Tudor apoi să evaluăm ce se poate face pe scenă cu toată această paradă de cultură comparată din textul lui Octavian Soviany...Ceea ce mi se pare interesant la Soviany este un umor care vine din cultură. Se amuză cu propria cultură într-un mod foarte amuzant şi pentru ceilalţi.

Octavian Soviany: Vreau să fac câteva precizări. Am mai avut ocazia să prezint în public asemenea texte şi mi s-a spus că ceea ce scriu eu nu este teatru. De aceea am scos o carte Teatru apocaliptic în care le-am numit poeme dramatice în care unul dintre elementele fundamentale este haosul. Ideea de haos vine pe fondul unei umanităţi obosite, extenuate. În textele mele nu sunt simboluri, las iluzia că s-ar putea ajunge la posibilitatea unei lecturi iar textul nu se construieşte ci se deconstruieşte. Textul mi s-a părut că are lungimi şi că, poate, unele ar trebui scoase. De acest text nu eram sigur şi eram curios care este reacţia spectatorului pentru că textul nu se vede din interior ci din exterior

M.G: Apreciez acest umor de tip horror pe care îl folosiţi pentru că aici este un muzeu al figurilor de ceară şi o măcelărie în care ajunge toată istoria, toate personajele... sunteţi printre puţinii care cultivă acest comic de groază în literatura română actuală apropiat totuşi de umorul din piesele lui Gellu Naum.

O.S. Nu ştiu...

Dan Tudor: Nu mă pricep la „anatomie”. Am ajutat colegii să înţeleagă partitura şi mai puţin am încercat să fac un spectacol. Nu suntem spectatori de teatru ci stabilim nişte premise. Eu am fost stârnit de text. Orice text devine interesant în clipa când îţi dai seama că trebuie să faci ceea ce nu ştii. Oamenii de obicei fac ceea ce simt, aici am explorat doar, de aceea textul mi se pare interesant.

Delia Nartea: Mi-a plăcut textul, sunt actriţă de comedie. Eu aş încerca să vă conving să nu rostesc unele cuvinte, nu am nicio atracţie pentru limbajul din ziua de azi... Dar textul mi-a plăcut.

Dinu Grigorescu: Drama constă în faptul că există un teatru care se citeşte şi nu se jacă şi invers. Piesele care se citesc aici dispar (Eroare! Sunt transmise la Radio România Cultural inclusiv controversele critice, n.r.) apoi evoluează în nişte cărţi. Cred că este un autor foarte important. Într-o pagină întreagă din Contemporanul a scris despre teatrul meu şi îmi cer scuze că nu l-am publicat (?). Dacă textul pe care l-am ascultat era scris de Ionesco, toată lumea cădea în extaz. Referitor la text, este foarte bun iar actriţele sunt cele care au receptat textul chiar dacă este scris de un bărbat. Merge intuitiv pe un dialog excepţional şi duce înspre literatură, nu înspre teatru. Este şi un moment în care textul intră în pâclă, simbolurile se încalecă unele pe altele. Orfeu se confundă cu Don Juan dar se încalecă şi cu Mengele este şi exagerat, are şi confuzii. De la a doua treime a textului încoace interesul ascultătorului sade. Ce vreţi să spuneţi cu această piesă? Dacă vreţi să spunţi absolut totul sunteţi în eroare, dacă vreţi să spuneţi doar anumite lucruri, veţi reuşi.

M.G.: Dinu Grigorescu are dreptate: aceste plimbări prin miturile culturale politice literare al lumii sunt puţin haotice...

Mircea M. Ionescu: Titlul piesei ne trimite la tabloul lui Rembrandt, Lectia de anatomie. Am asistat la două jocuri frumoase: unul al actorilor, al doilea al scriiturii dar la un moment dat este prea mult. Nu-şi avea rostul apariţia lui Iliescu, a scăzut foarte mult valoarea spectacolului...

Nastasia Maniu: Îmi pare bine că dl. Soviany a vorbit la început şi mi-a uşurat ce doream să spun. Este şi poet dar şi critic al propriului text. Textul este mai repede un poem dramatic. Mici rezerve am în aglomerarea publicului şi destructurarea lumii politice. Graţie lecturii actorilor şi regizorului lucrurile au ieşit bine dar de la un timp lectura mi s-a părut uşor obositoare. Actorii au dat o dimensiune extraordinară textului. Pentru noi nu este foarte greu să urmărim un text până la capăt dar mă gândesc la un public eclectic care are limitele lui

M.G. Acest text ne arată ce se întâmplă în mintea şi nu în viaţa lui Otavian Soviany. Ţi se petrec lucruri extreme, puzderie de imagini mişcătoare ceea ce pentru durata unei răbdări de cititor e prea mult.

Nicolae Havriliuc: Dacă Octavian Soviany ar reveni asupra acestui text ar face posibilă o formă de teatru pe care am văzut-o cu ani în urmă, denumită teatru seminar, după Petre Ţuţea. Autorul merge pe planuri diferite, are replici preluate din cultură şi din actualitate. Viaţa devine o dovadă. A vrut să facă foarte multe lucruri deodată şi le-a aglomerat. Este un teatru dezbatere. A avut noroc de câteva actrţe foarte bune şi toată admiraţia pentru Dan Tudor care a venit din lumea actorilor şi are o fantezie extraordinară.

M. G: Sincer vorbind aş face o operaţie chirurgicală cu această lecţie de anatomie. Aş păstra zece pagini de text bine centrate în jurul ideii de anatomie a societăţii contemporane făcută însă din prea multe cuvinte, e adevărat, bine găsite.

Ion Cocora: Nu voi vorbi numai despre această piesă dar voi zăbovi pe cartea sa. Cred că este teatru ceea ce face... are calităţile reale ale unui dramaturg. Mulţi dramaturgi au replici false, n-au problematică, nu au substanţă. Nu m-a încântat lectura din această seară deşi actorii au nuanţat replicile dar nu în profunzime. S-a mers pe ideea de a sublina replici şi nu de a crea personaje. Anumite stridenţe verbale m-au deranjat şi pe mine. Aici era dilema asupra eatrului lui Octavian Soviany: tetrul cnstă nu numai în replică ci şi în mişcarea personajelor. O carte ca Cinci poeme dramatice şochează chiar la un autor total cum este O. Soviany. Sunt tipuri şi tipuri de teatralitate.La el rezultă din libertatea cu care alterează registrele, caricaturalul cu grotescul, imaginarul alături de cotidian, misterul supracotidian. Acest spectacol lectură poate deveni spectacol cu ajutorul imaginaţiei şi nebuniei lui Dan Tudor de a se juca. Dar logica textului poate trece în logica spectacolului. Nu mi-au plăcut tendinţele de actualizare, de a cuprinde tată storia. Este un poem teatral prin imaginaţia eatrală a poetului, are două,trei subânţelesuri, amazoanele sunt extraordinar gândite şi scrise. Se artificializează prin actualizare. Aven în faţă un dramaturg singular...

M.G Este un dramaturg vechi care a făcut figură de disident înaite de 90 cu comedia Viaţa şi suferinţele filozofilor. Eu aş dezvolta analiza pe comicul horror...

Ion Cocora... este parodiat!

M.G: Oricum, nimeni nu scrie aşa ceva la noi...

Emil Lungeanu: Referitor la efectul confuzional între erudiţie şi ludicul pus la lucru văd rezolvarea, paradoxal, tocmai prin efectul scenic. Nu vreau acum să fac o pledoarie pentru teatrul ca act de cultură. Arată ca o provocare în raport cu prin contrast cu teatrul ca produs comercial. Dacă îl transpunem şi îl facem poem dramatic şi băgăm o muzică potrivită dă impresia de Iliada. Sus sunt păpuşarii iar jos, noi, amărâţii. Sunt două planuri paralele, unul este schema din Iliada. Mă aşteptam ca la isoria lui Orfeu să fie un epic, o consecvenţă epică a dramaticului ca să putem să-i dăm o cârmă. Muzica o văd neapărat, numai aşa ar putea ieşi în relief ludicul, parodicul Sunt încrucişări intelectualiste şi de specific dramatic. Sunt nişte limite dramatice...

Dan Tudor: Vreau să-i apăr pe actori. Nu pentru că i-aţi acuzat, dar eu le-am cerut imerios să nu facă personaje, le-am spus că vreau textul, să se asculte povestea ca să fie posibil mai mult spectacol. Am vrut să fie o explozie feminină.

Ion Cocora: Eu, citind un text, îmi pun problema cum se nasc personajele...

Dan Tudor: Am preferat actriţe tinere care fac ce vreau eu (!), cele mai în vârstă o iau prin bălării: „nu-mi spune tu mie ce e ăla teatru!”

M.G: Este şi o erudiţie secretă în comedia lui Soviany. Îmi aduce aminte de Maşinăria Cehov a lui Matei Vişniec de a Naţional plină de trimiteri secrete la viaţa şi opera lui Cehov. Cine nu ştie despre ce e vorba eca din sală...

Aureliu Goci: Foarte interesant text. Are jocuri subtile către remitizare. Nu schimbăm geometria cu muzica, există multe lanuri culturale. Mă aşteptam să ia o altă direcţie: a avut o acumulare de evenimente şi personaje feminine, fiecare cu Don Juanu ei şi le ţine pe toate în scenă astfel că nu sunt competitive. Textl este interesant, puţin livresc. Ca lectură este al unui erudit. Poate fi şi un teatru serial sau descompus în mai multe episoade. Mai degrabă un text experimental.

Elena Roşu: Este o comedie de limbaj. Dramaturgul se plimbă cu uşurinţă prin istorie, trece firesc de la o epocă la alta, de la un personaj celebru la altul aproape jucându+se cu imaginaţia noastră. În mod plăcut, comic, reconfortant, ludic intersectează planul real cu cel metaforic, abstract pe cel actual cu cel istoric creând o gălăgie inteligentă şi antrenantă. Felicit actriţele actorii şi pe tânărul regizor pentru spectacolul oferit. Dar mai ales pe autor, pe Octavian Soviany.