Doi tineri din Verona de William Shakespeare

Horia Gârbea

La reuşita noii montări de la Teatrul de Comedie cu „Doi tineri din Verona" contribuie doi creatori care au depăşit vîrsta debutului, dar par sortiţi unei tinereţi continue: Felix Alexa şi Diana Ruxandra Ion. O echipă regizor-scenograf care are la activ numeroase montări de succes în Bucureşti la Naţional (O noapte furtunoasă, Visul unei nopţi de vară, Gîndirea), la Nottara (Hora iubirilor, Leonce şi Lena) şi în ţară, dar care lucrează pentru prima dată la teatrul condus de George Mihăiţă. Al treilea tînăr este Shakespeare, mereu contemporan cu noi, şi cu care cei doi realizatori se întîlnesc a doua oară după „Visul..." Dar la fel de tineri şi destul de neliniştiţi de rolurile importante primite sînt actorii aproape debutanţi care compun majoritatea distribuţiei acestui spectacol. Ideea de a-i pune în valoare este generoasă şi fertilă, căci ei au vîrsta personajelor din piesa marelui Will. Între protagonişti apar şi nume cunoscute între care se distinge prin siguranţă şi delicateţe Delia Nartea. În roluri mici pentru talentul lor apar Mihaela Teloacă şi Eugen Racoţi. Cît despre George Ivaşcu şi Doru Ana, care le-au fost profesori junilor colegi din scenă, ei îşi pun amprenta puternic pe spectacol şi le arată cît de mult trebuie să lucreze pînă să ajungă asemeni lor. Totuşi „tînăra gardă" (Mihai Bendeac, Vlad Logigan, Andreea Samson, Bodan Cotleţ, Aurelian Bărbieru, Andrei Barbu, Marius Drogeanu, Gabriel Călinescu) trece cu bine peste inhibiţiile fireşti ale zborului greu, ca piloţi de încercare, pe aripile Lebedei din Avon. Echipa se formează şi funcţionează solidar. De astă dată, Felix Alexa a schimbat registrul în care îl abordează pe Shakespeare, căutînd un rafinament de detalii în mijloacele scenice pure şi liniile sobre. Scenografia Dianei Ruxandra Ion este una dintre cele mai reuşite. Contrastul net al celor trei culori şi numai trei folosite în scenă, dintre care două neutre (negru, alb, orange), este de mare efect plastic şi teatral iar regizorul îl exploatează cu inventivitate ca o demonstraţie de puritate aproape didactică.Spectatorul face la Comedie nu o terapie de rîs ci o şedinţă de jubilaţie a culorilor şi sentimentelor gingaşe punctate cu tuşe portocalii de umor blînd. Virtuozitate şi stil elevat li se cer protagoniştilor şi ei răspund în general bine acestor deziderate. Valorifică aşadar bine şansa importantă oferită de teatru de a lucra un Shakespeare cu Felix Alexa. Iar spectatorii nu se pot plînge de nimic. Ei se vor bucura de un spectacol elegant, distins, în care pînă şi cîinele Crab, de rasă comună, pare a căpăta un pedigree princiar.